Demenţa nu face parte din îmbătrânirea normală
Mulți oameni se plâng de memoria lor, mai ales când îmbătrânesc. Poate că aceștia au nevoie de mai mult timp pentru a-și aminti anumite lucruri, se concentrează mai greu, sunt ușor distrași și fac față mai greu sarcinilor. Însă e greu să decidem dacă aceste schimbări sunt normale sau dacă acea persoană ar trebui să consulte un medic.
De regulă, unul dintre motivele pentru care demența nu este diagnosticată în stadiu incipient este faptul că oamenii în general consideră că semnele și simptomele demenței sunt o parte normală a îmbătrânirii. De exemplu, majoritatea nu consideră demența drept ceva ce trebuie investigat medical. Este important de menționat că demența nu reprezintă o stare normală la o vârstă înaintată. Ea este o boală mintală. Demența este o afecțiune medicală care are cauze, și simptome identificabile.
Criterii pentru diferențierea dintre îmbătrânirea normală și demență
În majoritatea cazurilor (de exemplu, în bolile neurodegenerative ale creierului) demența evoluează treptat și nu putem distinge clar între îmbătrânirea normală și demența incipientă. Cu toate acestea, există trei criterii simple care le deosebesc pe cele două: (1) Frecvența schimbărilor; (2) Persistența deprecierii stării mentale; (3) Impactul deprecierii mentale asupra activităților de viață de zi cu zi.
- Frecvența schimbărilor: Unele abilități cognitive scad odată cu înaintare în vârstă. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește abilitățile cognitive care necesită achiziția și procesarea de noi informații (memoria, funcția executivă și viteza cognitivă). Aceste abilități sunt uneori numite „fluide”. Cu toate acestea, frecvența schimbărilor în timp este scăzută. Alte abilități cognitive, inclusiv cunoașterea sau înțelepciunea (uneori numită „inteligență cristalizată”) rămân în mare parte stabile odată cu înaintarea în vârstă. Prin urmare, acestea nu sunt foarte utile pentru identificarea demenței.
-
Persistența deprecierii stării mentale: întrucât, în bolile neurodegenerative ale creierului, afectarea capacității cognitive și a activităților de viață, precum și modificările comportamentului, sunt cauzate de o deteriorare ireversibilă (pierderea celulelor nervoase), simptomele persistă și se agravează treptat în timp, deși pot exista fluctuații de la o zi la alta. De regulă, problemele episodice de atenție, memorie, orientare sau exprimare nu sunt indicatori ai demenței incipiente.
-
Impactul deprecierii mentale asupra activităților cotidiene: prin definiție, demența este caracterizată de tulburări cognitive și/sau funcționale suficient de severe pentru a interfera cu activitățile vieții de zi cu zi ale persoanei. Faptul că o persoană uită uneori rapid anumite lucruri sau nu-și găsește cuvintele nu afectează în mod direct capacitatea individului. Nefiind specifice demenței, totuși aceste simptome minore („deficiență cognitivă ușoară”) pot progresa treptat la demență după câțiva ani. De remarcat, persoanele cu o educație superioară pot fi capabile să compenseze un grad semnificativ de afectare cognitivă, iar performanța lor de zi cu zi rămâne neschimbată.
Acum puteți face diferența dintre îmbătrânirea normală și demență, mai jos regăsiți o listă detaliată care compară semnele îmbătrânirii normale și a demenței.
Diferențierea semnelor îmbătrânirii normale de cele ale demenței
Tabelul de mai jos enumeră exemple de posibile schimbări datorate îmbătrânirii normale sau demenței timpurii, pentru a ilustra diferențele subtile. Ele se aplică la cele mai comune tipuri de demență, în special demența datorată bolii Alzheimer.
