Ce înseamnă detectarea demenței?
Detectarea demenței trebuie privită din două părți: din perspectiva persoanei cu demență și din perspectiva celui care detectează demența.
În stadiul demenței incipiente/precoce, majoritatea oamenilor sunt conștienți de problemele și abilitățile lor reduse. De multe ori se simt stânjeniţi, frustraţi sau rușinaţi. Este foarte dureros pentru ei să-și recunoască dificultățile și, chiar mai mult, să le dezvăluie altora. Prin urmare, este de înțeles faptul că persoanele cu demență au tendința de a ascunde sau deghiza problemele. De exemplu, ei pot insista că nimic nu este greșit în ciuda lapsurilor, erorilor și greșelilor evidente (negare). Sau pot renunța la activități și sarcini cu care simt că vor avea probleme de a face față, explicând probabil că aceste activități nu mai sunt importante sau interesante (evitarea, retragerea).
Pe parcurs ce demența avansează, conștientizarea problemelor poate fi complet pierdută (anosognozia). În aceste cazuri, este imposibil și nu trebuie încercat să convingem persoana că are probleme și că are nevoie de ajutor.
Pentru a putea detecta demența, ar trebui să fii familiarizat cu cele mai timpurii semne ale demenței ținând de schimbări în congniție, activități cotidiene, comportament și relații interpersonale. Detectarea demenței trebuie să fie diferențiată de identificarea tulburării care stă la baza acesteia.
Care sunt semnele timpurii ale demenței?
Semnele precoce ale bolii se pot referi la orice aspect simptomatic al demenței. Aici sunt cateva exemple:
Atenție: pacient ușor distras, pierde firul conversației, absent.
Memorie: Uită date sau evenimente, solicită în mod repetat aceleași informații.
Orientare: confuz în ceea ce priveşte ora sau ziua săptămânii, se pierde în împrejurimi cunoscute.
Limbaj: Lipsa de profunzime, logică și precizie; dificultate în a găsi cuvinte în timp ce vorbeşte.
Funcții executive: Dificultate în gestionarea banilor, în planificarea călătoriilor sau în organizarea gospodăriei.
Raționament și rezolvare de probleme: Dificultăți în înțelegerea a ceea ce este echitabil și rezonabil; plătește prea mult pentru unele lucruri; este ușor de convins să cumpere lucruri care nu sunt necesare.
Abilități vizuo-spațiale: Probleme în identificarea obiectelor, evaluarea distanțelor și discriminarea culorilor.
Activități ale vieții cotidiene: sarcina durează mai mult, probleme la locul de muncă și cu rezolvarea sarcinilor mai complicate.
Comportament: inițiativă redusă, contacte sociale reduse, iritabilitate, nerăbdare.
Relații interpersonale: mai puțină empatie și afecțiune, mai puțin interes față de ceilalți, tot mai multe certuri.
Aceasta implică faptul că multe lucruri s-au întâmplat înainte ca persoanele cu o posibilă demență și îngrijitorii lor să ajungă în atenția unui profesionist din domeniul sănătății. Este posibil să fi întâmpinat eșecuri, greșeli sau accidente, conflicte și dispute și, cel mai probabil, se simt îngrijorați, indeciși sau alarmați. În această situație de incertitudine și tensiune, rolul profesionistului este de a clarifica ce se întâmplă și de a evita veştile proaste.
Când membrii familiei sau alți observatori devin conștienți de deficiențe cognitive, greşeli în activitățile zilnice sau schimbări de comportament, pot avea sentimente de nesiguranță, furie, nerăbdare și neputință, oscilând între dorința de a ajuta și frica de a invada intimitatea celuilalt.
Cine ar trebui să poată detecta demența?
Deoarece demența este mai frecventă odată cu creșterea vârstei, toată lumea care are contact regulat cu adulții în vârstă ar trebui să fie conștientă de simptomele demenței. Desigur, acest lucru se aplică profesiilor din sănătate și sociale, inclusiv medici, psihologi, asistenți medicali, personalul spitalului, lucrători sociali, terapeuți ocupaționali, kinetoterapeuți și farmaciști. Cu toate acestea, educația despre demență și manifestările sale timpurii ar trebui să includă și poliția, antreprenorii, persoanele care lucrează în transportul public, angajații băncii și alții. Creșterea gradului de conștientizare publică a demenței nu este doar o condiție necesară pentru diagnosticarea și tratamentul în timp util, dar este important să acordăm ajutor și sprijin persoanelor cu demență și să dezvoltăm o societate prietenoasă pentru demență.
Ce ar trebui să facă oamenii dacă suspectează demență?
Poate fi foarte dureros pentru un individ atunci când sunt dezvăluite abilitățile reduse sau schimbările de comportament. Prin urmare, este important ca profesioniștii și ceilalţi oamenii să fie empatici, să încurajeze persoana cu blândețe, începând cu atenţionarea lucrurilor pe care le-au observat. Aceste observații trebuie făcute cu empatie, înțelegere și într-o atmosferă de ajutor și susținere.
Ori de câte ori este posibil și adecvat, oamenii ar trebui încurajați să discute cu medicul de familie sau să contacteze o organizație de pacienți din zona domiciliului lor.
Atunci când persoanele cu demență nu cunosc toate problemele lor, nu ar trebui să fie obligate să accepte simptomele pe care le observă ceilalți. În schimb, ar trebui creată o relație respectuoasă, fără a fi judecaţi, cu scopul de a lucra împreună pentru a diminua impactul demenței asupra vieții de zi cu zi.
Care sunt avantajele depistării demenței?
Detectarea timpurie oferă o serie de beneficii pentru a ajuta indivizii care sunt bolnavi și familiile lor. Datorită naturii progresive a majorității demențelor, cea mai bună oportunitate pentru indivizi de a beneficia de tratamentele disponibile, de a se înscrie în studiile clinice, de a-și exprima dorințele și de a realiza planificarea în avans, este ca acest lucru să fie făcut în fazele incipiente ale afecțiunii. Oamenii care sunt conștienți de problemele lor și îngrijitorii acestora pot planifica viitorul, ocupându-se de aranjamente financiare și legale înainte ca tulburarea să se agraveze. De asemenea, pot aborda problemele de siguranță și pot solicita consiliere cu privire la modul în care să facă faţă schimbărilor de comportament asociate cu evoluţia demenței. Detectarea timpurie poate ajuta, de asemenea, furnizorii de servicii medicale să ofere îngrijiri mai bune.
Semnele precoce ale demenței pot fi, de asemenea, atribuite altor cauze. Prin urmare, recunoașterea acestor semne permite medicilor să identifice și să trateze condițiile reversibile, cum ar fi depresia sau bolile fizice.
Detectarea demenței în cabinetul medicului
Medicii de familie și personalul lor medical sunt într-o poziție unică pentru detectarea demenței, deoarece au cunoscut adesea persoanele care vin la consultaţie de mult timp și sunt susceptibile să observe modificări subtile în cogniție, abilități funcționale sau comportament. De asemenea, medicii de familie sunt, de asemenea, punctul de intrare în sistemul de sănătate pentru o persoană cu demență. La nivelul medicului de familie, pot fi utilizate instrumente pentru detectarea declinului cognitiv, evaluând diferite domenii cognitive și starea de spirit, completate de interviuri cu îngrijitorii. Aceste evaluări trebuie să țină seama de: vârsta individului, nivel educativ, comorbidități, istoric familial, altă medicaţie, statut social, activități zilnice.
Detectarea demenței în spitalul general
Se estimează că aproximativ 40% dintre adulții în vârstă internați într-un spital general au demență. Doar jumătate dintre ei au fost diagnosticați cu demență înainte de internare. De obicei, oamenii nu sunt admiși din cauza demenței, ci din cauza unei alte probleme de sănătate. Screening-ul sistematic al demenței se realizează rar în spitalele generale. Suspiciunea de demență apare numai atunci când oamenii manifestă comportamente care nu se potrivesc structurilor și proceselor unui spital. De exemplu, oamenii s-ar putea să nu se orienteze funcțional într-un mediu necunoscut, să interpreteze greșit diferite situații, să-și exprime nevoile cu dificultate, să refuze tratamentul, să fie neliniștiți noaptea și chiar să prezinte episoade de delir.